Am selectat cele mai bune şi interesante kit-uri şi materiale pentru activităţile de artă şi bricolaj, indiferent dacă e vorba de activităţi individuale sau de cele în grupuri sub îndrumarea unor educatori. Oferta acoperă domenii variate şi îndrăgite: modelare, decupaj, ţesut, quilling, pictura etc. Dar am inclus şi câteva domenii de bricolaj mai de nişă, cu tehnici speciale: colaj, ştampilare, pictură pe mătase, gravură, foiţe metalice şi alte tehnici.
Vei găsi atât materiale şi unelte individuale, cât şi kit-uri complete pentru activităţi creative individuale sau în grup. Se pretează atât pentru vârstele preşcolare, de la 3 ani, cât şi pentru copii mai mari şi chiar şi adulţi sau seniori.
Artă şi Bricolaj
Afișez 1–20 din 123 de rezultate
- Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Pictură şi desen
25 Coroniţe ornamentale – Set creativ copii – Bricolaj – Fălţuire, colorare, lipire
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Pictură şi desen25 Coroniţe ornamentale – Set creativ copii – Bricolaj – Fălţuire, colorare, lipire
Veţi putea bricola până la 25 de coroniţe din hârtie colorată. Materialele din kitul de bricolaj trebuie asamblate prin fălţuire în combinaţia pe care v-o doriţi. Apoi se fixează prin lipire. Ca şi activitate creativă, puteţi continua împodobirea coroniţelor cu elemente ornamentale (clopoţele, globuleţe, perle ş.a.) sau din natură (castane, crenguţe, fructe uscate ş.a.).
Setul conţine:
- forme din hârtie de bricolaj, preştanţate / ştampilate
- suficient pentru bricolarea a 25 de coroniţe
- Instrucţiuni simple
SKU: HABA-E-329249 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Leul din fetru – Set creativ copii – Bricolaj – Înnodare, legare, lipire
Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualLeul din fetru – Set creativ copii – Bricolaj – Înnodare, legare, lipire
Efort mic – efect maxim! Un set de bricolaj superb, cu material de calitate pentru confecţionarea unui cap de leu super simpatic. Formele din fetru în diferite nuanţe trebuie asamblate prin înnădire, torsionare şi lipire pentru a forma faţa expresivă a leului. Apoi, la final, se poate umple cu vată sau material testil pentru a-i da o formă 3D.
Setul conţine:
- 50+ forme din fetru cu grosimea de 1 mm şi dimensiuni diferite
- suficient pentru bricolarea a 6 figuri / capete de leu
- Instrucţiuni simple
SKU: HABA-E-320159 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Hârtii şi cartoane
Benzi de ţesut / împletit – 540 de benzi din hârtie pentru bricolaj Fröbel
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Hârtii şi cartoaneBenzi de ţesut / împletit – 540 de benzi din hârtie pentru bricolaj Fröbel
Pachet cu 540 de benzi din hârtie de bricolaj pentru proiecte de tip împletire, ţesătură sau fălţuire. Indiferent dacă veţi dori să confecţionaţi stele, globuri, ornamente diverse sau coli împletite cu motive geometrice plane – setul de benzi Fröbel din gama Sachenmacher de la Haba / Wehrfritz e un produs perfect. Vă va oferi posibilitatea de a iniţia foarte mult proiecte de lucru manual.
Capetele benzilor sunt îngustate / tăiate pentru a uşura ţeserea de modele sau împletirea hârtiei.
Activitatea de împletire a hârtiei ajută mult la dezvoltarea motricităţii fine a copiilor, a percepţiei estetice şi geometrice şi e parte a pedagogiei Fröbel.
SKU: HABA-E-157248 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Brazi de Crăciun din fetru – Set creativ copii – Bricolaj – Fălţuire, înşirare
Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualBrazi de Crăciun din fetru – Set creativ copii – Bricolaj – Fălţuire, înşirare
Componente de bricolaj suficiente pentru a crea 6 brăduţi din fetru. Materialul se fălţuieşte / îndoaie şi se va intercala printre discuri şi mărgele din lemn înşirate. Piesele din lemn vor constitui trunchiul iar fetrul va forma silueta bradului. Apoi, ca orice brad de crăciun, şi acesta se poate împodobi cu elemente aplicate sau colorate.
Setul conţine:
- Fetru pre-perforat
- stinghii, mărgele şi discuri din lemn
- Instrucţiuni simple
Produsul bricolat va avea o înălţime de cca. 20 cm
Un kit de creație pentru întreaga familie sau un grup de copii.
SKU: HABA-E-183441 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Felicitări împletite – Set creativ copii – Bricolaj – Împletire Fröbel
Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualFelicitări împletite – Set creativ copii – Bricolaj – Împletire Fröbel
De ce să nu creezi singur(ă) o felicitare de sărbători pentru cei dragi? Setul de bricolaj permite crearea de 12 felicitări prin împletirea de benzi de hârtie colorate în forme tematice: brazi, steluţe, globuri etc.
Întâi veţi “ţese” modelul prin împletirea unor benzi de hârtie în culorile dorite. Folosiţi cartoanele şablon albe. Culoarea lor va alterna cu cea a bezilor de împletire Fröbel. La final fixaţi creaţia şi plasaţi un passepartout peste model. Gata. Nu mai rămâne decât să scrieţi câteva urări frumoase lângă modelul creat.
Setul conţine:
- Benzi de împletire Fröbel, în 6 culori şi 2 lăţimi
- şabloane din carton alb
- Instrucţiuni simple
SKU: HABA-E-196075 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Brazi crăciun de brodat – Set creativ copii – Bricolaj – Broderie
Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualBrazi crăciun de brodat – Set creativ copii – Bricolaj – Broderie
Creaţi 12 ornamente în formă de brazi de crăciun prin brodarea cartonului pre-ştanţat. Formele din carton foarte rezistent (350 g/mp) se vor putea broda uşor şi apoi se asamblează pentru a înfrumuseţa încăperea.
Setul conţine:
- coli de carton gros în nuanţe diferite de verde, ştanţate
- carton de 350 g/mp
- Instrucţiuni simple
Produsul bricolat va avea o înălţime de cca. 20 cm
Un kit de creație pentru întreaga familie sau un grup de copii.
SKU: HABA-E-187181 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Felinare / Melcii luminoşi – Set creație copii – Bricolaj – Fălţuire
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualFelinare / Melcii luminoşi – Set creație copii – Bricolaj – Fălţuire
Setul permite confecţionarea a 6 felinare / lanterne colorate în formă de melc – se fălţuiesc şi se asamblează decupajele din carton și apoi se aşează o lumină în interiorul căsuţei. Decorul vă fi unul absolut simpatic. Asamblarea se face prin cleme în puncte predesenate.
Setul conţine:
- coli de carton gros în 3 culori, ştanţate
- Hârtie calc / hârtie transparentă preştanţată
- Cleme
- Instrucţiuni simple
SKU: HABA-E-182670 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual, Pictură şi desen
Set creație copii – Fluturi de fereastră – Bricolaj
Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual, Pictură şi desenSet creație copii – Fluturi de fereastră – Bricolaj
Copiii vor adora să își exerseze creativitatea cu setul de creație Fluturi de fereastră de la HABA. Împreună puteți confecționă fluturi dragalași ce pot fi decorați sau pictați după bunul plac și de asemenea să petreceți timp de calitate împreună cu micuții vostrii.
Un kit de creație pentru întreagă familie pentru un decor minunat pentru ferestrele din camera celui mic/ă.SKU: HABA-054427 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual, Pictură şi desen
Set creație copii – Păsări de hârtie – Bricolaj
Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual, Pictură şi desenSet creație copii – Păsări de hârtie – Bricolaj
Copiii vor adora să își exerseze creativitatea cu setul de creație Pasări de hârtie de la HABA. Împreună puteți confecționă pasări minunate ce pot fi decorate sau pictate după bunul plac și de asemenea să petreceți timp de calitate împreună cu micuții vostrii.
Un kit de creație pentru întreagă familie pentru un decor minunat.SKU: HABA-075629 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Set creație copii – Lumânări de decor – Bricolaj
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualSet creație copii – Lumânări de decor – Bricolaj
Pentru copiii Crăciunul înseamnă magie, iar setul de Ghirlande – Pădurea fermecată de la Haba însuflețește atmosfera sărbătorii. Ornamentele de Crăciun au rolul de a desfăta privirea și de a aduce bucurie în suflet. Însă atunci când le creezi tu însuti, emoția este și mai intensa iar copiii se vor bucura din plin de momentul petrecut împreună.
SKU: HABA-183250 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Set creație copii – Ghirlande – Pădurea fermecată – Bricolaj
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualSet creație copii – Ghirlande – Pădurea fermecată – Bricolaj
Pentru copiii Crăciunul înseamnă magie, iar setul de Ghirlande – Pădurea fermecată de la Haba însuflețește atmosfera sărbătorii. Ornamentele de Crăciun au rolul de a desfăta privirea și de a aduce bucurie în suflet. Însă atunci când le creezi tu însuti, emoția este și mai intensa iar copiii se vor bucura din plin de momentul petrecut împreună.
SKU: HABA-183309 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii
Set creație copii – Steluțe pentru fereastră – Bricolaj
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţiiSet creație copii – Steluțe pentru fereastră – Bricolaj
Set cu coli de hârtie transparentă/cerată, pregătite pentru a crea stele cu motive superbe. Pur și simplu îndoiți vârfurile pre-tăiate de la margine. Modelul final depinde de locul în care vor fi îndoite, combinaţiile pot fi multiple, iar decorul va fi unul plin de magie.
SKU: HABA-E-076945 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual
Felinare / Peisaj de Crăciun – Set creație copii – Bricolaj
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru ManualFelinare / Peisaj de Crăciun – Set creație copii – Bricolaj
Set pentru confecţionarea a 6 felinare tip căsuţă – se ajustează şi se lipesc decupajele din carton negru pe hârtia transparentă / cerată colorată și apoi se aşează o lumină în interiorul căsuţei. Decorul vă fi unul plin de magie.
Setul conţine:
- 6 coli de carton foto negru, ştanţat
- 24 de coli de hârtie transparentă în diferite culori
- Instrucţiuni simple
SKU: HABA-E-186820 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual, Pictură şi desen
Set creație copii – Felinar – Lucru manual
Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Handmade - Lucru Manual, Pictură şi desenSet creație copii – Felinar – Lucru manual
Transformați fiecare pahar într-un felinar. Conține 12 șabloane tipărite cu 6 motive diferite și pot fi colorate cu creioane colorate sau pixuri cu fibre. Lipiți umbrelele finisate împreună și puneți-le peste un pahar potrivit cu o lumină de ceai. Setul de creație dezvoltă îndemânarea și creativitatea.
SKU: HABA-E-073456 - Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Sculptură şi modelare, Simţul Tactil
Joc creativ de modelare – Spumă Playfoam®
SOLD OUTRevenit în stoc!Artă şi Bricolaj, Dezvoltarea creativităţii, Sculptură şi modelare, Simţul TactilJoc creativ de modelare – Spumă Playfoam®
Cursa pentru cel mai bun sculptor începe acum!
Se formează două echipe, fiecare a câte doi jucători. Cel mai mic jucător dă startul. Trage un card cu model din pachet și reprodu imaginea pe planșa de joc, dar nu uita de clepsidră. Ceilalți trebuie să ghicească “sculptura” creată cât mai repede, până când se termină nisipul din clepsidră. Concentrează-te, pentru a câștiga un punct!SKU: EI-1937 - Artă şi Bricolaj, Pictură şi desen
Pensule creative speciale – Texturi diferite – Set de 4 pensule
Colecţie de 4 pensule creative. Fiecare este alcătuită din alt material pentru a oferi posibilitatea aplicării unor texturi diferite. Se pot folosi pentru pictură plană, dar şi pentru aplicare de culori cu vâscozitate mai mare pentru obţinerea de efecte 3D pronunţate.
SKU: EDUCO-E530400 - Artă şi Bricolaj, Echipament didactic, Pictură şi desen, Sculptură şi modelare
Şorţ protecţie pictură şi bricolaj – copii între 9 şi 12 ani
Artă şi Bricolaj, Echipament didactic, Pictură şi desen, Sculptură şi modelareŞorţ protecţie pictură şi bricolaj – copii între 9 şi 12 ani
Şorţuleţ de protecţie împotriva murdăririi cu vopsele sau adezivi în timpul sesiunilor şi orelor de bricolaj sau lucru manual. Se potriveşte copiilor între 9 şi 12 ani (recomandare aproximativă).
Prevăzut cu mâneci cu manşete elastice. Se închide cu velcro. Confecţionat din nylon rezistent în timp.
Culoare verde.
SKU: EDUCO-E009152 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Sculptură şi modelare
Ştampile mari pentru vopsea şi gravură în lut sau plastilină – 4 modele diferite
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Sculptură şi modelareŞtampile mari pentru vopsea şi gravură în lut sau plastilină – 4 modele diferite
Ştampile mari, cu o buclă specială pentru o prindere fermă. Se folosesc ca ştampile normale, cu vopsea aplicată (tuş colorat sau guaşe, tempera sau pictură cu degetele) sau pentru a grava modele în materiale moi de tipul plastilinei sau a lutului.
SKU: EDUCO-E530432 - Artă şi Bricolaj, Echipament didactic, Pictură şi desen, Sculptură şi modelare
Protecţie masă din plastic (PP) pentru activităţi bricolaj şi pictură – 40 x 57 cm
Artă şi Bricolaj, Echipament didactic, Pictură şi desen, Sculptură şi modelareProtecţie masă din plastic (PP) pentru activităţi bricolaj şi pictură – 40 x 57 cm
Previne murdărirea meselor cu adezivi, vopsele, lacuri, plastilină etc. Material uşor de desfăşurat şi curăţat, suprafaţa desfăcută: 40 x 57 cm.
SKU: EDUCO-E009150 - Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Pictură şi desen, Stări emoţionale
Ştampile Jumbo – Sentimente şi emoţii – Set de 10 ştampile cu 8 cm diametru
Artă şi Bricolaj, Colaj şi alte tehnici, Pictură şi desen, Stări emoţionaleŞtampile Jumbo – Sentimente şi emoţii – Set de 10 ştampile cu 8 cm diametru
Set de 10 ştampile Jumbo (8 cm diametru). Sunt montate sub un cadru transparent pentru a uşura plasarea exactă a ştampilei pe suprafaţa de lucru. prevăzute cu mânere pentru o manevrară uşoară de către copii şi adulţi. Se livrează în cutie de depozitare transparentă.
SKU: EDUCO-E530481